În călătoria mea de certificare ca analist tranzacțional în domeniul educațional, am simțit nevoia să scriu mai mult. Nu doar pentru că este o cerință a certificării, ci pentru că scrisul mă ajută să dau glas frământărilor mele. Sper ca acesta să fie primul text dintr-un lung șir, o invitație la reflecție și dialog.
Practic și studiez educația timpurie, dar cred că educația, în sensul ei larg, ne privește pe toți. Ea nu este doar despre ce învățăm, ci și despre „moștenirea” pe care o purtăm – despre valorile, convingerile și tiparele transmise cultural. Cum putem să înțelegem mai bine această moștenire? Cum să construim o educație care respectă trecutul, dar privește cu îndrăzneală spre viitor?
Zilele acestea, auzim tot mai des despre „o Românie educată”. Se vorbește despre lipsa gândirii critice, despre polarizare, despre cum ne împărțim în „noi” și „voi”. De ce, totuși, dialogul se rupe atât de ușor? De ce ajungem într-o fundătură în care nimeni nu se simte bine? Și, mai ales, cum putem ieși de acolo?
Se vorbește mult despre educație, dar, uneori, acest cuvânt pare golit de sens. Ca și cum a fost repetat atât de des, încât nu mai înseamnă nimic. Așa că am căutat un alt cuvânt – unul care să inspire și să aducă speranță. Și l-am găsit in *învățare*.
Învățarea este viață. Este schimbare. Este un proces activ, care ne transformă. Toți avem această capacitate de a învăța, iar învățarea adevărată implică să gândim, să simțim și să facem. Este un drum pe care integrăm cunoștințe, valori, atitudini și deprinderi. Iar acest proces, cu toate provocările lui, ne schimbă atât pe dinăuntru, cât și în relația noastră cu lumea.
Totuși, de ce ne este atât de greu, ca societate, să schimbăm lentila prin care privim educația? De ce rămânem prinși în paradigme rigide? Cred că răspunsul stă în modul în care mulți dintre noi am fost educați. Sistemul formal ne-a modelat, dar oare cum?
Căutând răspunsuri, am descoperit o clasificare a filozofiilor educaționale – șase abordări diferite, fiecare cu propriul ton si propriul mesaj:
1. *Educația liberală*: Profesorul este figura centrală, iar învățarea presupune transmiterea cunoștințelor. Contractul este clar: „Eu vă spun, voi învățați de la mine.” Această filozofie valorizează intelectul și teoria, dar poate părea distantă, lipsită de conectare.
2. *Educația progresistă*: Aici, profesorul este un ghid, iar învățarea este colaborativă. Contractul sună astfel: „Rezolvăm problemele împreună.” Greșelile sunt binevenite, pentru că ele duc la învățare.
3. *Educația umanistă*: Aceasta pune accent pe creșterea personală și pe acceptare. Profesorul sprijină elevul în devenirea sa, iar contractul spune: „Te susțin în călătoria ta.” Experiențele personale și creativitatea sunt cheia.
4. *Educația tehnologică*: Este despre competențe clare, măsurabile. Profesorul este un expert tehnic, iar contractul este unul pragmatic: „Te acreditez când atingi standardele.”
5. *Educația radicală*: Aici, accentul cade pe schimbare socială și autonomie. Profesorul este un catalizator, elevul – un co-creator. Contractul spune: „Ne transformăm reciproc.” Este o filozofie care inspiră acțiuni critice și schimbare.
6. *Educația dogmatică*: Poate cea mai rigidă formă, bazată pe autoritate și conformitate. Profesorul are adevărul absolut, iar contractul sună astfel: „Te recompensez pentru adaptare.”
Aceste filozofii mă provoacă să reflectez: la ce mă raportez eu, ca educator în educația timpurie? Mă regăsesc într-o combinație umanistă, progresistă și radicală. Dar ce filozofii sunt potrivite în educația școlară, civică, științifică, tehnică sau emoțională? Fiecare context cere o altă abordare, iar răspunsurile nu sunt simple.
La finalul lui 2024, după un deceniu de practică, mă regăsesc profund în cuvintele lui Paulo Freire:
"Profesorul nu mai este doar cel care transmite cunoștințe, ci cel care învață alături de elevi, care la rândul lor devin învățători. Învățarea este un proces comun, un act reciproc, mediat de lume."
Și atunci, mă mai întreb:
Ce filozofie a stat la baza sistemului formal românesc?
Este problema reală „lipsa de educație” sau o educație dogmatică?
Ce urme a lăsat această filozofie asupra noastră?
Și, mai ales, cum putem să construim un proces de învățare bazat pe alte filozofii – mai deschise, mai vii, mai conectate la realitate?
Bibliografie:
Tactics, Rosemary Napper si Truddi Newton
Learning Continuum, Giles Barrow
O educatie emotionala, volum coordonat de Alain de Botton
Комментарии